Ce este o pagină de categorie?
Paginile de categorie organizează produsele în căi de cumpărare pentru consumator. La cel mai înalt nivel, acestea se află de obicei aproape de homepage în ierarhia site-ului și, în funcție de profunzimea ofertei unui site de comerț electronic, se pot ramifica în mai multe niveluri de pagini de subcategorie. Indiferent de poziția pe care o ocupă în ierarhia site-ului web, paginile de categorie prezintă mai multe modalități de sortare a produselor, iar scopul lor principal este de a ajuta utilizatorul să învețe și să discearnă între produse, mărci, puncte de preț etc. Mai simplu spus, acestea ajută clienții să facă cumpărături.
Iată un exemplu. Să presupunem că vorbim despre un magazin online cu produse și mâncare pentru animale. O categorie principală în acest tip de e-commerce va fi „mâncare pentru câini”, urmată de o serie de subcategorii precum „mâncare umedă”, „mâncare uscată”, „mâncare semi-umedă” etc.
De ce ar trebui să te concentezi pe paginile de categorie?
Pentru e commercurile de retail, scopul final este reprezentat de vânzări. Având în vedere că utilizatorii tranzacționează în principal pe paginile de produse, este de înțeles că se acordă o atenție deosebită paginii de produs, componentelor sale și facilitării drumului către o vânzare. Așadar, cum găsește un consumator drumul către o pagină de produs? Dacă ne întoarcem la originea unei vânzări, 87% dintre consumatori încep prin căutare. La sfârșitul anului 2021, un studiu a dezvăluit că paginile de categorie – nu paginile de produs – câștigă cele mai multe clicuri, și nu este nici măcar pe aproape. În procesul de navigare a clienților, paginile de categorie care au apărut în rezultate au avut o rată de click de 70%.
Dominația paginilor de categorie în ceea ce privește numărul de clickuri reflectă un comportament tradițional de căutare și comparare a cumpărăturilor, care diferă de comportamentul de cumpărare direcționat. Gândește-te la modul în care clienții fac cumpărături într-un supermaket, de exemplu. O parte dintre consumatori știu cu precizie ce produs și ce marcă a acelui produs caută și merg direct să cumpere acel produs: brandul casei, lapte cu conținut scăzut de grăsimi, poate. Acesta este un cumpărător de produse specifice. Un alt cumpărător care intră în supermarket caută să cumpere o brânză, dar nu are în minte un anumit sortiment sau brand. Cumpărătorul de brânzeturi va examina numeroasele opțiuni, comparând sortimentele, brandurile, prețurile etc. Acesta este un cumpărător de categorie.
Având în vedere că paginile de categorie captează marea majoritate a click-urilor în timpul procesului de căutare, putem deduce că acei consumatori care vin din motoarele de căutare au în mare parte o mentalitate de căutare și comparare.
Site-urile care câștigă cele mai multe click-uri nu se poziționează foarte bine în SERP pentru cele mai multe cuvinte cheie, ceea ce întărește ideea că paginile de categorie reprzintă cuvinte cheie de mai mare valoare decât paginile unice de produse.
Anatomia unei pagini de categorie eficiente
Pagina de categorie perfectă va depinde într-o oarecare măsură de audiența unică și de natura ofertei de produse. Există, totuși, câteva bune practici pentru a te asigura că paginile de categorie reușesc să se poziționeze onorabil în afișările motoarelor de căutare pentru acele cuvinte relevante și oferă o experiență intuitivă și plăcută pentru clienți.
- Adresă, numere de telefon, link de chat live – oferă o cale alternativă pentru consumatorii care ar putea prefera o altă metodă de contact sau care nu găsesc imediat ceea ce caută, ajutând la realizarea de vânzări atât online, cât și offline; Din punct de vedere SEO, având în vedere ceea ce știm despre comportamentele de cumpărare, aceste caracteristici ar putea reduce numărul de click-uri înapoi și ar putea îmbunătăți timpul petrecut pe site, ceea ce va contribui la eforturile tale pe parte de SEO.
- Lista Breadcrumb (cu markup) – servește ca un traseu de navigare pentru a direcționa rapid consumatorii fie înapoi de unde au venit, fie către o pagină învecinată în ierarhia site-ului web care corespunde mai bine cu ceea ce caută; ajută motorul de căutare să înțeleagă modul în care conținutul paginii se raportează la alte subiecte sau categorii și face posibilă parcurgerea de către motorul de căutare a conținutului adiacent.
- Navigare de nivel superior pentru alte categorii – permite consumatorilor să navigheze dincolo de categoria curentă; ajută motorul de căutare să parcurgă site-ul.
- Tag H1 – spune atât consumatorului, cât și motorului de căutare despre ce este vorba în pagină
- Opțiunea de sortare – permite consumatorului să organizeze conținutul paginii într-un mod care se aliniază cu prioritățile sale de cumpărare; ajută la E-A-T (expertiză, autoritate, încredere) pentru SEO prin stabilirea expertizei pentru un anumit set de produse.
- Căutarea prin filtre (după preț, culoare, mărime etc.) – permite cumpărătorilor să restrângă conținutul paginii categoriei pentru a identifica mai bine opțiunile care corespund cerințelor lor; ajută motoarele de căutare să înțeleagă contextul paginii și modul în care utilizatorul poate naviga în ea; ajută la construirea relevanței cuvintelor cheie de tip long tail.
- Categorii – subcategoriile prestabilite ajută cumpărătorii să navigheze rapid către paginile de produse relevante (fotografiile de aici pot fi deosebit de utile pentru cumpărătorul care știe că are nevoie de un șurub cu cap ascuțit și cap hexagonal, dar nu știe cum se numește, de exemplu); ca și în cazul căutării prin filtrare, ajută motoarele de căutare să înțeleagă contextul paginii și modul în care utilizatorul poate naviga în ea și ajută la construirea relevanței cuvintelor-cheie long-tail.
- Întrebări frecvente și conținut suplimentar – Oferind cumpărătorilor răspunsuri la întrebări frecvente, recenzii ale brandurilor, linkuri către produse noi sau populare din categorie și altele asemenea, vei genera o altă cale pentru a satisface nevoia cumpărătorului. Acest tip de conținut oferă relevanță conținutului SEO și influențează rezultatele din SERP cu întrebări frecvente, extinzând locurile în care conținutul site-ului tău este afișat în motoarele de căutare.
Concluzii esențiale și etapele următoare
Pentru a profita la maximum de tendința de creștere a numărului de click-uri pe paginile de categorie, ține cont de câteva aspecte esențiale atunci când îți evaluezi și actualizezi paginile de categorie:
- Asigură-te că categoriile și subcategoriile aferente sunt ușor de vizualizat
- Asigură-te că numerele de telefon și butoanele de localizare a magazinelor sunt ușor de localizat pe paginile de categorie
- Dacă folosești elemente de căutare cu filtre, asigură-te că acestea au elemente tip schema pentru a ajuta motoarele de căutare să înțeleagă contextul
- Include conținut de întrebări frecvente sau linkuri rapide către pagina de FAQ
- În cele din urmă, pentru a înțelege mai bine modul în care consumatorii fac cumpărături pe site-ul tău, analizează tiparele de trafic prin intermediul link-urilor de pe paginile de categorie, a listelor de breadcrumb și a altor elemente de navigare. Ajung oamenii pe site din motoarele de căutare direct în paginile de categorie? Unde se duc aceștia după ce ajung pe site? Cât de des abandonează site-ul și poți identifica orice tip de abandon care indică o problemă sau o oportunitate?
Dacă ai în vedere cele mai bune practici pentru paginile de categorie, vei avea o bază solidă pentru atragerea traficului din motoarele de căutare, lucru care poate ajuta la luarea unor decizii informate cu privire la ajustările și modificările necesare pentru maximizarea tranzacțiilor.